Portocale de la Moș Nicolae
”Știu că e prea devreme să mă gândesc la moș dar m-am gândit că nu ar fi rău să ne mobilizăm să dăruim câte o bucurie tinerilor cu dizabilități din Comănești care sigur și-ar dori să îl cunoască pe moș.
Am simtit că trebuie să îi ajut și să vă cer vouă ajutorul să le oferim un Moș Nicolae de neuitat. Am făcut un site-mai am un pic de lucru la el- http://asociatiarobertcole.weebly.com/ unde puteți citi despre ei”, ne-au spus organizatorii acțiunii de caritate.
Prin această actiune îi putem ajuta pe cei de la Asociația Robert Cole cu 65 de copii și Centrul Lumina cu 23 de copii. Organizatorii precizează că orice donație poate fi de folos.
”Totul a început de la o discuție amicală cu sora mea Marilena. Următoarea zi m-a sunat și mi-a spus că s-a gândit la comunitatea Desprecopii care tot timpul a întins o mână de ajutor celor din jur. A vorbit cu Mirela, administratorul site-lui Desprecopii.com, i-a informat pe ceilalți membri ai comunității și astfel a apărut acțiunea umanitară intitulată: “Portocale de la Moș Nicolae”. Ideea acțiunii este să ofere 80 de pachete copiilor de la Asociația Robert Cole și Fundații pentru Viață. Tot prin această acțiune vrem să oferim și celorlalți copii de la Casa Lumina care nu pot fi socializați câte un cadou de Moș Nicolae” au mai precizat inițiatorii.
Acțiunea se desfășoară pe mai multe planuri: primit bani în cont direct, pe un cont de paypal pentru această acțiune, membrii site-ului pot dona lucruri spre vânzare la bazarul site-ul și nu în ultimul rând, pachete din străinătate și din țară cu îmbrăcăminte, încălțăminte, rechizite și dulciuri.
Pentru fiecare donație se confirmă suma sau coletul primit iar organizatorii mulțumesc pentru gestul făcut prin intermediul persoanei implicate direct în această acțiune umanitară, Adriaanse Chirilă Marilena. Actiunea se afla in plina desfasurare.
Evenimentul este realizat în colaborare cu Europe Direct Comănești și Primăria orașului Comănești.
BCR-Sucursala Comănești, județul Bacău
Barzu Delia / Chirila Tatiana Cristina
COD IBAN RON: RO31RNCB0028014252450001
GBP: RO04RNCB0028014252450002
Pentru donații sub formă de colete:
Chirila Tatiana Cristina
Str. Liceului, nr.6
Localitatea Comănești;
Jud. Bacău; cod 605200